Parcul cu Povești
Evenimentul face parte din agenda culturală a orașului Jimbolia și include elemente de teatru muzical experimental pentru copii și ateliere de creație aliniate poveștilor din muzical. Parcul devine astfel un parc de poveste. Organizat de Blythswood cu ocazia zilei de 1 Iunie, evenimentul este susținut financiar de Consiliul Orașului Jimbolia.
Spectacolul muzical din 2016 se intitulează “Fără inimă” și este continuarea poveștii din ediția trecută (“Coroana lui Artur”). Povestea muzicală întrețese mai multe basme și povestiri cunoscute, având personaje precum Ursitoarea (Cenușăreasa), Malefica (Frumoasa din Pădurea Adormită), Regina de Inimă Roșie (din Alice în Țara Minunilor), Ursula (Mica Sirenă) și Regina (din Albă ca Zăpada).
Piesa este împărțită în șase stații (acte), personajele mutându-se de la o stație la alta în funcție de evoluția poveștii. Stațiile sunt grupate în aceiași zonă, permițând publicului să rămână pe loc chiar dacă acțiunea se mută. Fiecare stație are, în paralel, un atelier de creație pentru copii, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, după cum urmează: (1) stația „Închisoarea Sufletelor Pierdute” (obiecte: fișă de amprente, tăblița prizonierului, tatuaje temporare și lanțuri de hârtie); (2) stația „Barul de Turtă Dulce” (obiecte: turtă dulce decorată cu glazură colorată); (3) stația „Țara Minunilor” (obiecte: set de ceai din ceramică, cordeluța lui Alice, urechi de iepuraș și pălăria Pălărierului Nebun); (4) stația „Atlantida”(obiecte: coadă de sirenă și peștișori; plus karaoke); (5) stația „Labirintul de oglinzi” (obiecte: rame de oglinzi, pictură pe sticlă și pe piatră); (6) stația „Pădurea adormită”(obiecte: perne - de umplut și decorat și pictură pe față).